"Slabutul" nu-si merita numele . "Scheletul" i s-ar fi potrivit perfect din punct de vedere tehnic . Cand a fost gasit era doar o colectie de oase impachetate in blanita alba . Si nici nu e de mirare ca ajunsese asa . O invaginatie intestinala il obliga sa regurgiteze imediat orice hrana. Interventia chirugicala a parut sa fie inca o data solutia minune .
Sta in natura noastra sa vedem in medic un vraci , sa-i asimilam vorbele cu formulele de magie , iar gesturile profesionale cu ritualurile sacre.
Sa analizam cu sinceritate si sa recunoastem ca in ciuda educatiei, a invataturii primita in scoala,
cautam in jurul nostru acel mister pe care stiinta se straduieste cu atata indaratnicie sa-l risipeasca .
Am vrea ca in spatele usilor inchise ale salii de operatii sa existe un spatiu in care legile implacabile ale naturii sunt abolite iar uneltele chirurgului devin asemenea unei baghete magice : o simpla atingere si dorinta devine realitate.
Pentru Slabutul nu a fost sa fie asa . Operatia i-a mai dat doua saptamani de sperante .
Nu a fost nestiinta sau nepricepere, dimpotriva . A fost doar prea tarziu .
Nu a fost insa in zadar . Cele doua saptamani in care privirea lui si-a recapatat stralucirea vibranta a vietii au rasplatit din plin efortul celor care au crezut ca pentru el se va putea produce un " miracol ".
Un comentariu:
Of, ce pacat! :(
DAR trebuie sa incerci intotdeauna, daca vrei un miracol, fara incercare, el nu se va produce!
Trimiteți un comentariu