A postcard from Sammy to all his distant friends

It's every man's dream to live in a house with a patch of garden . And it's every dog's dream to join a good master and take possesion of that patch .
Sammy has found his corner of heaven . It's still a lot of work to be done there , but the good man who adopted him has already taken care of Sammy's place .
And , as the picture shows , Sammy seems quite grateful for that .
So , to everybody who followed his story , greetings from Sammy !

Who is Sammy ?

Raising money to pay for Sammy's surgery sounds nice , but who is Sammy ?

There he is , in a picture taken during his stay at the doctor's.

Salut tuturor!

Ma bucur sa pot continua firul istorioarelor pe acest blog. Planurile mele se indreapta catre lucruri mai palpabile si mai educative in incercarea de a patrunde tainele si misterele uneori medicinei veterinare si a vietii necuvantatoarelor. Multe din posturi vor fi prezentari ale cazurilor de la clinica veterinara Familyvet de pe Stefan cel Mare 104 Craiova unele vor fi de pe meleaguri straine mai mult sau mai putin indepartate. Cateodata va va scrie medicul veterinar iar alteori va va scrie copilul din mine si chiar observatorul din noi toti .

Va multumesc daca ma veti citi si astept comentariile voastre .

Dogonelover

Un nou autor / A new author

Luna decembrie a adus un nou autor dispus sa preia acest blog si sa posteze noi povesti cu si despre animale . Va fi vorba mai ales despre caini , dar nici celelalte necuvantatoare nu vor fi uitate.
Sa-i dorim succes , mai multa inpiratie decat a avut vechiul autor si cat mai multe povesti fericite de spus.


Starting with December a new author is willing to take over this blog and to post new stories about animals. He will write mostly about dogs , but other animals will have their share too.
Let's wish him good luck , more inspiration than the old author had and as many happy stories to tell as possible.

Adresa site

Cu o intarziere de mai bine de 10 zile , iata si adresa site-ului cu care v-am ramas dator.

www.sperantapentruanimalecraiova.com

Va veti reintalni cu animale ale caror povesti le-ati putut citi pe acest blog , dar si cu mult mai multe din cele de a caror soarta incercam sa ne ingrijim zi de zi .

Mesajul cu care inchei este : daca si tie iti plac animalele , daca si tu crezi ca ar trebui sa aiba un loc in viata fiecaruia dintre noi , atunci fa ceva, singur sau impreuna cu altii , numai nu te multumi sa vorbesti , sau sa postezi comentarii pe forumuri .
Fapte, nu vorbe . Sunt oricum prea multi palavragii in tara asta .

Punct. Si de la capat .

Blogul isi incheie aici existenta. La sfarsitul lunii ianuarie voi anunta adresa unui site care, sper, va servi mai bine scopurilor pentru care am am deschis blogul acum aproape doi ani.
Le multumesc celor care m-au insotit de la inceput sau care s-au alaturat pe parcurs si le adresez invitatia de a urmari noul format care va fi unul mult mai concret, orientat in primul rand catre informatie.

O poveste despre o despartire si un alt inceput

Acum cand timpul a asezat lucrurile putem sa scriem si povestea ei.
Este o poveste obisnuita , una din cele care se repeta zi de zi, in fiecare oras, in fiecare sat, la marginea padurilor sau pe terenuri virane, langa gropi de gunoi sau in parcari .
Este o poveste despre o despartire fortata, pe care legea o denumeste abandon .
(A, legea, mult laudata si mult injurata lege de protectie a animalelor. Cum tese ea un basm plin de personaje enigmatice denumite responsabilitati, infractiuni, maltratare, abandon , abuzuri.
E doar un basm , cel putin in privinta abandonului nu stiu sa se fi instrumentat vreun caz si sa se fi dictat vreo sanctiune in cei doi ani de cand este in vigoare aceasta lege. Daca aveti voi informatii despre asa ceva , dati-mi si mie de stire.)
Asa ca intr-o dimineata de vara cetateanul X , proprietar al unei cateluse rottweiller, se hotari sa se desparta de respectiva pe motiv de nepotrivire de caracter . Sa fi fost de vina diferenta de varsta ? Poate, costisitoare oricum nu cred ca ea era . Imi amintesc ca in ziua aceea a reusit sa sperie cantarul cu greutatea ei de 17,5 kg. Pentru un rottweiler adult asta revine la un sac de piele umplut cu oase.
Dar sa revenim la povestea noastra . Cetateanul X se saturase . A invitat-o la o ultima plimbare cu masina la marginea orasului .
"- Hai draga sa vezi si tu ce s-a mai construit prin zona, poate luam si noi un teren acolo, facem o casa...
- Suuuper , da, hai sa mergem ! "
Cetateanul X era un om dintr-o bucata. Un om hotarat. Cand isi punea ceva in gand , ducea lucrurile la bun sfarsit fara sovaiala.
A mers in cartierul pomenit , a ochit un loc cat mai departat de orice casa , a deschis portiera , a invitat catelusa la plimbare. Apoi s-a urcat repede in masina si a plecat in mare viteza.
Martorii oculari ( care lucrau la acoperisul celei mai apropiate case ) au vazut cum catelusa a urmarit sute de metri masina , pana ce aceasta s-a pierdut intr-un nor de praf.
Dezorientata a ajuns langa casa la care lucrau acei muncitori. De aici intervine sansa. Care in ziua aceea a insemnat sa avem un drum pe acolo, cu "treburi" de-ale noastre, animalice.
In doar cateva ore prin grija prietenei A, care a invitat-o indata in masina, catelusa avea o casa adevarata, unde traieste si acum cat se poate de fericita. Stau marturie fotografiile .
Dincolo de poveste mai sunt cateva indicii care ne lamuresc asupra adevarului : in mod evident catelusa alaptase pana de curand , blana foarte murdara de fecale uscate arata ca fusese tinuta inchisa intr-un padoc necuratat. Un mijloc de productie va sa zica. Cu cat se mai vinde un pui de rottweiler ?
Sansa unui alt inceput e atat de rara pentru animalele abandonate. Am intalnit putine situatii in care un caine parasit sa-si fi gasit atat de repede un camin, iar viata sa i se schimbe radical in bine chiar in ziua in care este abandonat.
Un ultim amanunt : cetateanul X conducea un Peugeot 206 , rosu. Poate vreunul dintre voi il cunoaste.
Daca da , "felicitati-l" pentru decizia luata, prin care a "salvat" un animal condamnat o viata de mizerie.

In cumpana

Sa-i spunem Nadia. Fisa ei medicala e un dezastru . Trei membre din patru sunt afectate grav in urma unui accident. Atat de grav incat perspectiva de a o mai vedea vreodata mergand pare imposibila. Si de aceea s-a impus un moment de cumpana. Pe un taler atarna greu argumentele medicale deloc favorabile , costurile care nu sunt de neglijat si conditiile in care se poate desfasura recuperarea (sau mai bine zis lipsa lor).

Daca toate acestea sunt impotriva , ce mai ramane pe celalalt taler ?

Ramane o farama de speranta, ca un praf pe care vantul l-ar putea spulbera in orice clipa. Ajunge insa pentru a inclina balanta de partea vietii. Cand este de ales intre viata si moarte , ratiunea si calculul se arata a fi doi sfetnici prosti , pentru ca stiu sa compuna argumente sofisticate , dar sfatul e stiut dinainte.

Speranta nu are prea multe de spus , dar , ca un parior inrait care a pierdut dureros de nenumarate ori, ea mai are putere sa arunce totul pe o mana norocoasa.

Va castiga oare Nadia pariul cu viata ?

Conversatie pe patul de spital

Daca ati fost vreodata internati intr-un spital atunci cunoasteti genul de conversatie care se leaga intre " colegii " de salon : "dumneavostra cu ce problema ,... ah inteleg , da si eu cu ...., al treilea intervine ... la mine a fost si mai grav ...da , doctorul X face minuni ...un om deosebit..." etc.
O conversatie trista in general, dar care uneori apropie, deschide calea prieteniei sau chiar iubirii.
Oare despre ce "vorbesc" animalele internate ?

I've got the scars to prove it

- Aaa, ati remarcat , cunoastem limbi de circulatie internationala..da , sunt o maimutica ,... pardon o catelusa , foarte educata.
- Si foarte fracturata din cate vad.
- Da , dar se repara , se repara.
- Daca-mi permiti, draga maimutica , cred ca o sa stai cam toata iarna " in service" .
- Adica toata iarna la caldurica , nu ?
- Cam asa ceva , plus companie , te asteapta o trupa intreaga de "rupti" .

Imagini fara chip

Vin din zone diferite si au varste diferite. Probabil ca nu s-ar fi intalnit niciodata daca intr-o dupa-amiaza de sambata destinele nu li s-ar fi sincronizat.
Cele doua accidente, de tramvai si de masina , i-au adus pe aceeasi masa de examinare .
Diagnosticul le desparte iarasi drumurile.
Unul va deveni infirm , celalalt pastreaza inca speranta unui tratament de recuperare.
Pe fisa medicala nu vor fi trecute decat cateva cuvinte reci : amputare, dezinfectie plaga , bandaj ...
Povestile lor vor capata insa chipuri si sunt deschise pentru a fi scrise mai departe cu alte cuvinte : compasiune, prietenie, afectiune.

O poveste despre fidelitate

" Sunt fericit si as vrea sa aflati si voi povestea mea. Acum cinci ani stapanii mei au plecat undeva intr-un loc pe care-l voi il numiti Spania. Nu au putut sa ma ia si pe mine in calatoria catre acel loc indepartat dar , pentru ca erau niste stapani buni , m-au lasat in grija unei rude de-a lor , la tara.

Eu insa nu am vrut sa ma despart de ei si am fugit de acolo imediat ce am avut ocazia . Vroiam sa fiu doar alaturi de prietenii mei . Asa ca m-am orientat repede si in cateva zile am ajuns acasa , la blocul nostru din capatul parcului C...

Nu i-am mai gasit insa , plecasera. Asa ca am hotarat sa-i astept . Timpul a inceput sa curga repede , au trecut saptamani , luni , apoi au inceput sa se scurga si anii.

Nimic nu mi-a zdruncinat convingerea ca se vor intoarce , nimic nu mi-a clintit hotararea sa-i astept .

Pentru oamenii din cartier nu eram decat un " caine vagabond " , un ratacitor nedorit pe langa tomberoanele de gunoi .

De catva timp am legat o prietenie cu o fata , sa-i zicem M , care locuieste in celalalt capat al parcului. O vizitam zilnic pentru un supliment de hrana si o mangaiere care-mi lipsea atat de mult .
Am inceput sa petrec mai mult timp langa blocul ei si sa mai patrulez din cand in cand cartierul in cautarea stapanilor mei.
M este o fata minunata , de cum m-a vazut s-a gandit la binele meu si a vrut sa-mi gaseasca un nou camin . Vedeti , noi cainii avem aceasta mica problema : nu vorbim in cuvinte . Asa ca nu va putem spune povestea care ne insoteste.
M nu avea de unde sa stie ca eu eram de fapt la doar cateva sute de metri de casa mea.
Printr-o prietena de-a ei M a aflat despre o familie care-si dorea mult un ciobanesc german , pentru ca mai avusesera demult unul pe care il pierdusera.
A facut tot ce trebuia ca sa ma intalnesc cu familia aceea .
Cred ca deja ati ghicit : erau chiar stapanii mei , intorsi acasa dupa cinci ani , dar ramasi cu gandul la cainele lor iubit.
Asa ca atunci cand vedeti pe strada un alt " caine vagabond " ganditi-va la povestea lui nespusa .
Cineva , undeva , poate ca il cauta , poate ca il asteapta sau poate ca il doreste .
Ajutati-i sa se intalnesca . "

Donatie cu "dedicatie"

O zicala uzata de prea multa folosinta ne invata ca drumul iadului e pavat cu bune intentii.

O alta ne avertizeaza ca banul este ochiul dracului.

Experienta ne invata insa ca pentru a tine drumul bun ai nevoie si de bune intentii si de bani. Cele doua rele fac impreuna un pachet de succes .

Nu altfel stau lucrurile cand e vorba de un animal a carui sanatate sau chiar viata depinde de ajutorul nostru. Micul prieten din imagini a suferit un accident de pe urma caruia s-a ales cu o plaga imensa in zona fetei, o plaga rebela care nu s-a vindecat mai bine de doua luni de zile. Chipul lui desfigurat a atras atentia , pentru ca el e "pietar" , traieste sub o taraba din Piata Centrala. Multi l-au vazut , unii s-au ferit speriati , altii l-au compatimit.

L-am vazut si noi , dar cum nu se arata prea cooperant a intrat pe o lista de asteptare. Problemele altora, fracturati, impuscati, au fost mai urgente. Iar constrangerea financiara e mereu prin preajma cu amenintarea ei suparatoare : nu se stie ce va fi maine !

Printre cei ce l-au vazut a fost insa cineva care si-a zis ca doar o vorba buna sau o bucatica de mancare nu vor fi de ajuns pentru el si s-a hotarat sa-i dea sansa unui tratament medical .

Care, asa dupa stiti, costa. Mai multi sau mai putini , banii sunt mijlocitorii nelipsiti din povestea oricarui nefericit.

Sponsorul micului pietar va avea insa cat de curand ocazia sa vada folosul cu care s-au cheltuit banii oferiti .

Lozinca : "Donati pentru animale " e la fel de goala de continut ca si " Donati pentru eradicarea foametei in Africa" . Nu inspira pe nimeni sa doneze pentru ca banii par a se duce intr-o gaura neagra.

Donatia cu "dedicatie" directa pentru rezolvarea unui caz este insa un instrument de lucru care nu lasa loc de suspiciune si are urmari imediate. De multe ori chiar fericite.

O plimbare in parc. Amintiri din copilarie. O privire catre viitor III

Ultimul episod despre gradina zoologica e acompaniat de ragetele ironice ale unui magarus care a citit probabil placutele misterioase de pe tarcuri.
Ce viitor vor avea gradinile zoo din Romania ?
Sa nu-mi raspundeti : "Dar ce viitor are Romania ? ". Generalizarile sunt intotdeauna obositoare si neproductive .
Prefer sa citesc cateva idei bune .

O plimbare in parc . Amintiri din copilarie . O privire catre viitor II .

Groapa ursilor este acum goala . Altadata era punctul de maxima atractie al gradinii zoologice, locul unde vizitatorii " interactionau" cu animalele . Adica puteau sa le scuipe, sa le arunce in cap cu eugenii , napolitane , pufuleti , paine , ceea ce ar fi vrut sa insemne ca le-au si hranit .
Deci au fost la zoo , au vazut fiarele , s-au scarbit de mirosul infernal care se simtea de la zeci de metri de groapa dar, generosi si civilizati , le-au dat totusi o portie de mancare .
Groapa era locul care reflecta cel mai bine conceptia despre animale a majoritatii : niste fiinte inferioare , manate doar de instinctul cautarii hranei , murdare , urat mirositoare, prin urmare absolut inutile daca nu sunt expuse in conditii de balci ca sa "ne radem " un pic de ele , sa mai treaca o duminica si sa o luam maine de la capat la servici .
In astfel de conditii regele padurilor nu mai era decat un biet clovn trist , silit sa dea o reprezentatie penibila pentru o gloata plicitsita .
Dar groapa ursilor este acum goala .
Inchiderea ei a fost o concesie facuta, cu greu, " normelor europene" , dupa o lupta indarjita a unor oameni care merita un cuvant de apreciere pentru aceasta reusita.
Cine stie cati filistini care altadata " se radeau " cu ursii din groapa nu au injurat vremurile acestea pline de tot felul de oprelisti , reguli si norme contrare gandirii lor.
Gandire din care izvorasc insa minunatele inscriptii afisate pe custile celorlalte animale .
Iata un exemplu : aflam ca papagalul motat australian a avut primele incercari de inmultire de abia in 1946 ( mda, sigur , dupa razboi ) la Paris ( in cazul in care nu erati siguri vi se aminteste ca asta e in Franta ) .
Ei , Parisul , cum indeamna el perechile din toate speciile la inmultire . Parca-i si vad pe primii papagali motati australieni avantandu-se in dansul lor aerian pe sub Arcul de Triumf.
Dar pana in 1946 cum s-or fi inmultit ei oare , papagalii astia ?
Iar daca va era dor de Colt Alb il gasiti tot in tarcurile lupilor . Incet, incet gradina zoologica va deveni o expozitie chinologica , avem si Collie , avem si Husky . Poate redeschidem groapa si organizam niste lupte de pitbuli . Atunci sa vedeti afluenta de vizitatori .

O plimbare in parc . Amintiri din copilarie . O privire catre viitor .

Nu mai fusesem de mult prin parc . Asadar nici pe la gradina zoologica . Am trecut cu gandul sa vad ce a adus adierea de prosperitate care a suflat in ultimii ani pentru animalele de la zoo .
Nu mi-a placut niciodata aceasta caricatura de gradina zoologica , o insiruire de custi si tarcuri sordide , construite ca niste carcere in care animalelor condamnate pe viata li se permite doar sa se hraneasca , sa bea apa , sa urineze si sa defece . Cei care au construit-o aveau, cel putin inconstient, perceptia faptului ca orice fiinta , inclusiv fiinta omeneasca , redusa de taria gratiilor la aceste actiuni elementare se degradeaza si poate astfel deveni tinta batjocurii celor aflati de partea " norocoasa a grilajului .
Cat de izbitor contrastul intre cele citite, invatate si cele vazute pe viu in gradina zoologica.
Caprioarele rascolesc noroiul cu copitele , lupii , ursii , vulpile, mistretii se consuma in ture interminabile in cei cativa metri patrati de ciment care li s-au permis.
Pe langa gardul imprejmuitor se invartesc , rontaind pufuleti , seminte sau vata pe bat , curiosi care repeta exasperant aceleasi comentarii tampe : o fi bun de mancat sau asta, daca te prinde, te mananca .
Si ce altceva ar putea fi indemnati sa spuna de vreme ce tablitele atarnate pe garduri te naucesc prin bizareria explicatiilor oferite . Ce sa intelegi din explicatia data despre strutul african : "cea mai mare raspandire terestra " ?
Parca era cea mai mare pasare terestra , nu cea mai raspandita .
Sau poate ca e mai raspandita decat stiam eu. Oricum nu mai raspandita decat prostia .
Ceva bun am vazut la zoo ? Doar mancare mai multa si mai buna decat altadata , semn al acelei adieri de bunastare de care vorbeam si poate al unui maini de gospodar mai vrednic .
Departe de a fi un curs de zoologie in aer liber , gradina din Craiova ramane o caricatura al carei grotesc e poate cel mai bine reflectat de prezenta in custi a unor caini de rasa .
Am plecat avand in minte imaginea unui frumos ciobanesc scotian care se indeletnicea cu o halca de carne cruda intr-un tarc ocupat pe vremuri de lupi .
Lassie , Lassie , ce cauti tu aici ?

I got you babe

E cam frig astazi dar noi ne incalzim unul pe celalalt . Babe, I got you babe !

Adio, Tarzan !

Doi ani , noua luni si trei saptamani . Acesta a fost "suplimentul" de viata pe care noi i l-am putut da acestui caine batran .
L-am gasit in ianuarie 2007 ratacind pe strada in stadiul "piele si os " , aproape ca te puteai taia in spinarea lui , iar starea lui era agravata de o fractura de penis . O problema in plus care nu s-a putut rezolva decat chirurgical printr-un procedeu numit uretrostoma , o amputare urmata de construirea unui nou orificiu care sa-i permita sa urineze.
A avut vreun rost sa urmam calea aceasta si nu pe cea rapida si comoda a eutanasiei ?
Cred ca raspunsul vine de la sine , de la cei aproape trei ani buni de viata pe care i-a capatat astfel .
Nu stiu care este " utilitatea " unui dulau batran, scheletic , ragusit . Cei ce s-au numit candva stapanii lui au considerat probabil ca nu mai avea nici una .
Dar pentru noi , cei care incercam sa le gasim un rost acestor animale abandonate , batranul Tarzan a insemnat ceva deosebit .
A fost primul caine caruia atunci, in iarna lui 2007, i s-a aplicat acel marcaj in ureche numit crotal , acel " act de identitate " daca vreti sa-l numim asa prin care incercam sa punem in practica o modalitate simpla si eficienta de control.
Pin citirea numarului inscriptionat pe el se pot afla mai multe informatii : in primul rand ca este vorba despre un animal sterilizat , apoi unde si de catre cine s-a efectuat operatia , de unde provine cainele .
Crotalul ar trebui sa fie arma cu care sa se lupte impotriva abandonului , daca si cei care ar trebui sa duca aceasta lupta , altminteri stipulata prin lege , ar intelege asta.
Aplicarea unui astfel de marcaj specific , pe care am putea sa-l comparam cu placuta de inmatriculare a unui automobil , ar descuraja substantial practica abandonarii animalelor batrane sau bolnave .
Metoda e mult mai ieftina si mai practica decat microciparea care presupune doua conditii : existenta aparatului de citire a cipului si contentia animalului , adica o capturare efectiva .
Crotalul in schimb se pate citi relativ usor.
Asa ca Tarzan nu a fost un caine batran si bolnav caruia i s-a oferit sansa unui adapost , a fost de fapt un port-drapel pentru semenii lui a caror viata depinde de putina organizare si bunavointa din partea noastra .
Poate ca mai tarziu ne vom aminti de el ca de un deschizator de drum pe aceasta intortocheata cale catre civilizatie.
Adio , batrane !

Programul "Prima Casa"

Cui trebuie sa i se adreseze programul "Prima Casa" ?
Evident celor tineri , celor ce au mai multa nevoie decat oricine de un adapost adevarat , de o "familie" .
Trei tineri care cauta cu incredere o casa sunt si Lisa , Mikey si Goofy , copii ai strazii carora o protectoare generoasa vrea sa le ofere sansa unei vieti normale . I-a cules din strada , impreuna cu mama lor si i-a adapostit intr-un garaj .
Lisa , fetita din ultima poza , a avut nevoie urgenta de o operatie la un picior , dar s-a recuperat foarte bine . Asta pentru ca viata pe strada este o adevarata " ruleta ruseasca " , niciodata nu stii cand vine lovitura fatala.
Toti cei trei frati s-au pregatit sa se mute in casa noua facandu-si constiinciosi programul de vaccinuri si deparazitari .
Daca si tu cauti un catel, sau vrei sa daruiesti unul cuiva suna-i pe cei trei fratiori la numarul de telefon 0747010840 sau scrie-le pe e-mail la adresa : cristtina_p@yahoo.com