vineri, 29 mai 2009

8 + 4 = 12




Poate ca nu stiati dar aricii se inmultesc incredibil de repede . Din 8 au devenit 12 in doar cateva zile .
Glumesc. De fapt cei patru pui noi provin din alt cuib si au ajuns in grija unor iubitori de animale dupa ce mama le-a fost omorata intr-un accident .
Aseara cele doua grupuri de pui s-au reunit pentru un adevarat festin aricesc cu lapte de capra .
S-au facut si masuratori , au fost cantariti , marcati pentru a putea fi identificati si astfel sa le fie monitorizata cresterea.
Din lipsa de imaginatie i-am botezat deocamdata cu litere din alfabetul grecesc pe cei opt si cu litere din alfabetul latin pe cei patru .
Cred ca putini sunt cei ce au avut vreodata ocazia sa vada si sa atinga aceste mici fapturi fascinante . Iata ca dintr-o data suntem aproape invadati de ele .
Uimitor cat de repede se inmultesc acesti arici .

marți, 26 mai 2009

Noi crestem odata cu tara



Teposii mananca si dorm , dorm si mananca . Lapte de capra .
Iar ursuletul de plus le tine loc de mamica.
Le multumim tuturor celor care ne-au trimis informatii utile cu privire la cresterea lor .
In engleza ariciul se numeste hedgehog , ceea ce ar insemna porc de gard viu .
Iar puii de arici se numesc hoglets , adica purcelusi .
Cei 8 purcelusi .

Gurita


- De ce scoti limba la mine , ma ?
- Nu ssscot imba , nene . Am gulisa lupta .
- Ce ai, ma ?
- Am gulisssa lupta !
- Ma , tu faci misto de mine ? Vad ca ai piciorul rupt .
- Ssi gulissa ssi pisssioru .
- Pai daca nu te uiti pe unde umbli ! Acum ai rabdare , ca vine doctorul si te repara .

luni, 25 mai 2009

112 Animale . O zi de pomina .Piesa in patru acte





Actul I . Ziua in care vin serpii ( foto 1 )

Doi serpi de casa in tinda unei case la tara , nelocuita o buna bucata de vreme . Probabil sezonul de imperechere . Se zice ca uciderea lor ar aduce ghinion , asa ca proprietarul a preferat o solutie mai civilizata : capturarea lor si apoi eliberarea in padure , mai departe de zona locuita .
Nu mai avusesem vreodata ocazia sa ating un sarpe , dar pot sa va spun ca nu a fost deloc neplacut. Iar capturarea a fost destul de simpla .
Nu strica sa fim mai bine informati , asa ca aruncati o privire si aici : http://www.animale.ro/reptile/sarpele-de-casa--natrix-natrix

Actul II . Inghetata de capsuni sau paharul cu Furadan. ( foto 2 )

E uimitor cat de usor se poate avea acces la substante extrem de toxice .
Furadanul , un insecticid pe baza de carbofuran , are actiune devastatoare asupra unui animal ( se include aici si omul ) daca este ingerat , chiar in cantitati foarte mici . In lipsa unei interventii medicale de urgenta moartea survine chiar si in cateva minute .
In fotografie puteti vedea cat de bine se aseamana continutul paharului cu otrava cu o apetisanta inghetata de capsuni .
In ziua cand un copil va face aceasta confuzie vom asista la un circ media de toata frumusetea.
Pana atunci uciderea prin otravire a atator animale, desi incriminata de catre lege ca infractiune, continua sa-i lase indiferenti pe cei ce ar trebui sa ancheteze felul in care se procura si utilizeaza astfel de substante letale .

Actul III. Opt ( 8 ) orfani teposi ( foto 3 )

Sub o tufa de maracini crescuta pe un gard darapanat in curtea unei case de la tara a fost gasit in timpul unor lucrari de reparatii un cuib de arici . Din pacate mama , din cauze necunoscute , era deja moarta cand am ajuns acolo .
Nici pui de arici nu mai vazusem , doar adulti.
Iar cei opt sunt abia fatati . Vom reusi oare sa-i crestem ?
Povestea lor va continua in serial .

Actul IV. Ramai cu bine , prieten drag ! ( foto 4 )

Pe inserat , la periferia orasului , acolo unde lanul de grau vine langa gardul casei.
In camp , legat de un stalp de inalta tensiune , un caine parasit.
Ce dovada de recunostinta mai graitoare vreti , pentru fidelitatea "celui mai bun prieten al omului " .
Prietene cu patru picioare , se vede ca esti furios si ca , pe limba ta , ne adresezi cateva expresii pe care nu le pot reproduce in scris , dar lasa-ne totusi sa te eliberam din lant .
Abandonarea unui animal este considerata de legea in vigoare drept infractiune si se sanctioneaza cu amenda penala sau chiar inchisoare .
Ati aflat de vreun caz in care aceasta lege s-a si aplicat ?
Cata vreme ea ramane doar o colectie de cuvinte tiparite in Monitorul Oficial vom continua sa contabilizam zi de zi cazuri de felul celui de mai sus .
Iar vechea problema a cainilor fara stapan se va rezolva probabil doar odata cu sfarsitul titanicei batalii impotriva coruptiei . Adica ....

Click pe foto pentru detalii , mai ales cu aricii .

joi, 21 mai 2009

De apartament

Mici si gustosi ! Fara bere , fara miros de gratar.
De apartament , nu conteaza etajul , nu conteaza zona ( centru , periferie ), conteaza doar sa vreti sa le alocati un mic spatiu , in primul rand in inima voastra .
Insotiti de certificat de garantie ( deparazitare , vaccinare etc. )
Gratuit, din stoc .

Prezenta oferta este ( se putea altfel ? ) supusa unor termeni si conditii .

marți, 19 mai 2009

Un catel la inaltime . Si mai multi oameni furiosi






Dupa-amiaza torida de duminica. Linistea , atat de pretioasa liniste a locatarilor unui cartier a fost grav tulburata de un patruped infractor .
Dupa o noapte si o jumatate de zi de urlete sosesc ajutoare .
Profesioniste si improvizate. Profesionistii vin se uita , se mira si ar cam pleca injurand. Benevolii sunt insa fanatici . In plus au sculele necesare . Si nu vor pleca fara " trofeu " .
Trei ore de munca intr-o atmosfera infernala , intr-un aer incins , plin de praf .
Cainele era blocat in astereala unei cladiri cu sase etaje ( 6, am scris bine, sunt inca lucid ) in constructie .
A, nu stiti ce este astereala ! Nu stiam nici eu , o cunosteam sub denumirea de polata .
Va dau aceasta explicatie din dictionar : Astereala (astari , invechit, = a captusi cu scanduri ) captuseala de scanduri asezata pe un schelet de lemn , invelitoarea unui acoperis .
Acum v-ati prins, astereala este acea caseta de scanduri care se monteaza chiar sub streasina acoperisului unei cladiri .
Dar cum ai ajuns , fiara , la etajul 6 ? Si mai ales cum ai reusit sa te strecori acolo , ca nu era loc nici sa bagi mana ?
A fost nevoie de drujba , de ranga , de putina minte si de mult efort ca sa impingem incet ,incet acest animal disperat catre nisa taiata in cosoroaba de pe marginea plafonului.
Caprior cu caprior a fost impins catre iesire blocandu-se retragerea catre coltul acoperisului.
A fost greu, dar a meritat .
Inchideti ochii si priviti in minte catre o constructie ramasa neterminata , catre un canal deschis , catre un sant adanc . Oricare dintre voi cunoaste un astfel de loc in imediata vecinatate .
Chiar acum , in timp ce cititi aceste randuri acolo este , foarte probabil , ramas prizonier un animal speriat , sau ranit sau niste pui infometati care-si striga mama .
Melodrama nu e genul meu , suturile in gura incasate mi-au slefuit cinismul .
Mergeti acolo si verificati. Nu veti salva lumea , nu va veti salva nici macar sufletul .
Cu toate astea merita !

vineri, 15 mai 2009

Reciclare , recuperare , refolosire



Reciclati PET-urile . Veti proteja mediul inconjurator , veti conserva resursele de hidrocarburi si ne veti scuti de obligatia de a recupera catei prostanaci de prin tot felul de hrube .
Dupa inlaturarea bidonului cainele este refolosit in scopul initial, adica ham - ham .