marți, 4 noiembrie 2008

Ce e de facut . Capitolul 1

Deschid astazi o serie de articole despre modalitatile concrete prin care cei preocupati de soarta animalelor pot contribui la imbunatatirea conditiei acestora .
Metoda despre care scriu azi este foarte practicata de organizatiile cu experienta din strainatate : ingrijirea la domiciliu.
In imaginile de mai sus vedem cum un mic element problema a fost luat in grija acasa de cineva , e drept cineva deosebit , cineva care are nervii indeajuns de tari ca sa depaseasca neplaceri de tipul celor din imaginea 3 ( mda , mic dar rau ) .
Prin urmare gasim oameni devotati care sa isi asume o astfel de raspundere .
Nu multi , dar dintre cei mai buni .
Mai departe , dupa ce animalul s-a recuperat, organizatiile din strainatate isi pun in functiune sistemul de adoptii . Aici se produce la noi un blocaj .
Interesul pentru adoptarea unui animal abandonat e foarte scazut , mai ales daca acesta nu este de rasa. ( Am sa scriu cat de curand cateva randuri despre obsesia pentru animale de companie de rasa , sunt lucruri importante de spus despre acest subiect . )
Asa ca potentialii voluntari sunt descurajati din start, isi dau seama ca actioneaza izolat , ca nu pot conta pe sprijinul unui sistem organizat .
Dar constructia unui astfel de sistem se bazeaza tocmai pe contributia unui numar semnificativ de participanti .
Si nu am in vedere contributia financiara , ci contributia de timp si efort personal .
E foarte usor sa te incadrezi intr-un mecanism social bine pus la punct si foarte greu sa construiesti unul , mai ales intr-o tara unde individualismul salbatic este puternic inradacinat in mentalitatea oamenilor .
Auzim mereu : de ce nu se face ceva ... . Acest " se face " impersonal este adevarata problema . Nimic nu "se face" de la sine , trebuie facut de cineva .
Concluzia suna asa : daca vrei sa se faca , fa !

5 comentarii:

Anonim spunea...

La romani "a face ceva" inseamna "sa faca altii,nu-mi bat eu capul".De aceea problemele de acest gen nu dispar si nu vor disparea niciodata.In probleme sociale de orice fel nu se implica decat cei cu adevarat impatimiti.Ceilalati doar comenteaza si critica.Ne meritam soarta si titulatura de "stupid people".

Anonim spunea...

poate ar trebui sa adaug si eu o poza cu pereti "lucrati bine de tot" si mobilier pus la pamant de-un nebunatic urecheat salvat de pe o groapa de gunoi si inviat miraculos cum s-a vazut la adapost.

urmarea , dupa devastari periodice la noul domiciliu , "nebunaticul" a ramas al meu , nu a mai plecat nicaieri ....

cine ia in casa "nebunatici" stie de fapt prea bine "riscul" la care se expune ....

simona spunea...

Adevarul e ca cele mai prapadide animalute culese de pe strada de adevaratii iubitori de animale se pot transforma in adevarati "monstruleti" care distrug totul in calea lor (mobilier, covoare, draperii, incaltaminte); dar ce mai conteaza toate aceste grozavii cand ochisorii asceia milosi te privesc si parca iti spun: "Iarta-ma, data viitoare nu se mai intampla!" Din pacate, putini sunt cei care isi sacrifica timpul liber pentru a se ocupa de animalele fara stapan; sigur ca sunt foarte multi cei care nu-si permit financiar acest lucru; si atunci o solutie ar fi urmatoarea: cei care au o situatie materiala buna si sunt iubitori de animale (insa timpul nu le permite sa se ocupe de acestea) sa incerce sa acorde sprijin financiar celor care isi doresc sa faca ceva in acest sens, insa banii reprezinta pentru ei o problema. Teoretic, ar fi simplu, practic, e aproape imposibil!

Ana spunea...

Las deoparte discutia cu "SE face"... si revin la problema mai importanta: ingrijirea temporara.

Daca se intampla uneori accidente(si e firesc sa se intample), cred ca nu este asa important: NU este nici o zdreanta din casa sau hartie mai importanta decat o fiinta vie, decat viata si sanatatea ei. Iar noi, fiinte cu intelegenta superioara lor, tb sa stim anumite lucruri.

DIN EXPERIENTA MEA: am avut si am numai animale de pe strada fara rasa(adoptate definitiv sau gazduite temporar pana la vindecare). Animalele salvate(MAI ALES CELE ADULTE) si carora li s-a oferit un adapost sunt f. recunoscatoare, cuminti, nu mi-au stricat mai nimic important. Fireste, fiecare din ele mai greseste, ca toata lumea. Dar la unele a fost suficient sa le spun O DATA ceva. Si chiar daca nu au priceput de prima data, v-o spun cu mana pe inima, ca un cunoscator de animale, ca sunt CU FOARTE MULT MAI CUMINTI si MAI CIVILIZATE decat cele de rasa, cu fundite, razgaiate de mici. Ex: un caine care afara omora pisici, pur si simplu de distractie, trece nepasator pe langa pisicile din casa mea, recunoscator stapanului care ii ofera hrana si adapost.

Dpdv medical daca nu se cunosc amanunte e bine ca un astfel de animal gazduit sa stea izolat, ca sa nu dea boli animalelor din casa. Eu si altii am facut asa: este usor de organizat o astfel de "carantina" intr-o camera cu pardoseala de gresie(o baie, bucatarie), unde se poate dezinfecta cand este nevoie, unde animalul nu are la dispozitie lucruri pe care le poate strica... Personal aveam si incaltari speciale folosite numai in incaperea aceea.
Am vazut la Animal Planet ca in adaposturi se mai practica o smecherie: cand se aduce un caine contagios(avabd boli specific canine), cand este LIPSA DE SPATIU este cazat in adapostul pisicilor(deoarece acestea nu iau boli canine) si invers.

Ana spunea...

Spuneam ca animalele mele adoptate de pe strada sunt foarte cuminti. Sa nu credeti ca fac cine stie ce circarii, nu dau labuta nu stau in doua picioare sau cine stie ce pozitie, cum le-as comanda io ca stapan, doar de dragul de a ma asculta.. Nu. Adica nu au dresaj profesionist.
Dar SUNT ascultatoare.