Ce e de facut . Capitolul doi . Sterilizam sau otravim ?

Capitolul 2 din seria "Ce e de facut" ar fi trebuit sa se intituleze : Campania de sterilizare . Realitatea ma obliga insa sa scriu despre o campanie paralela , dar de sens contrar , cu cea de sterilizare : campania de otravire .
Ce a insemnat pana acum campania de sterilizare si marcare ? Aproape 4000 de operatii in aproximativ doi ani . De la un inceput modest , de la o idee nascuta intr-o clipa de inspiratie , a devenit un program de amploare , primul logic in conceptie si cat de cat modern in executie pe care l-a cunoscut orasul nostru si care de abia acum incepea sa isi arate roadele .

Doi ani in care campania a evoluat precum micul bulgare de zapada care rostogolindu-se capata proportii si forta .

Care a fost si este cu adevarat scopul acestei campanii de sterilizare a cainilor ? Controlul .

Controlul asupra unui fenomen care , prin caracterul sau cronic , scoate periodic la iveala amestecul de incompetenta , cinism si neputinta care otraveste gestiunea problemelor publice din tara noastra .

Problema animalelor fara stapan ( si nu e vorba doar de caini ci si de pisici si chiar de cai ) se naste dintr-o boala veche si adanca care ne macina ca popor . Ea nu e decat o fateta a unui sindrom care se manifesta in realitate peste tot : in economie , sanatate , educatie publica , cultura .

Oameni nepotriviti abordeaza probleme pe care nu le inteleg , pe care nu sunt de fapt capabili sa le rezolve, pentru ca nu sunt capabili in primul rand nici sa le formuleze .

Exista o legatura psihologica profunda intre neputinta de a finaliza macar o autostrada in aceasta tara ( cea care exista e in vesnice reparatii ) si problema animalelor fara stapan .

Ganditi-va si veti constata ca aceste doua aspecte aparent fara legatura sunt de fapt inseparabile . A rezolva oricare din cele doua probleme inseamna de fapt sa ai oamenii in stare de asta . Ambele sunt probleme ale inapoierii, ale intarzierii noastre in istorie , ale prapastiei temporale care ne separa de jumatatea civilizata a acestui continent .

Iar puntea peste aceasta prapastie nu e facuta din palmieri .

Ultimele saptamani au fost doar o lupta disperata , nu mai vorbim de adoptii , de cazuri preluate in grija , doar de bilantul zilnic al otravirilor , cele mai multe rezultate din asa zisa "deratizare", dirijata cu buna-stiinta catre o alta tinta .

Tabloul acestor zile il aveti in montajul de mai sus . Vor urma si altele , cu comentariile care se impun .

Frumusete printre gunoaie

Sunt frumos, dar ce folos ! Sunt bun si afectuos , dar ce folos ! Sunt tanar si sanatos , dar ce folos !

Credeam ca am toate cartile tari in labuta, dar vad ca m-ati lasat printre gunoaie .

Sa fie de vina criza economica ? Sa stiti ca nu mananc chiar atat de mult ...

Din Alpi in Carpati . Simfonia neterminata a lui Beethoven

Beethoven e singur . Uriasul bland cauta un tovaras . Sa-i ascultam mesajul :

" Noi , cainii Saint-Bernard avem o viata destul de scurta .

Ca nici o alta rasa noi stim sa facem din fiecare clipa petrecuta alaturi de prietenii nostri o amintire de neuitat pentru ei . "

Beethoven il cauta pe acela dintre voi care va sti sa scrie impreuna cu el un final frumos pentru simfonia vietii sale.

Sssss !

Liniste , pasiti pe varfuri ! Cei mici dorm .

Ce e de facut . Capitolul 1

Deschid astazi o serie de articole despre modalitatile concrete prin care cei preocupati de soarta animalelor pot contribui la imbunatatirea conditiei acestora .
Metoda despre care scriu azi este foarte practicata de organizatiile cu experienta din strainatate : ingrijirea la domiciliu.
In imaginile de mai sus vedem cum un mic element problema a fost luat in grija acasa de cineva , e drept cineva deosebit , cineva care are nervii indeajuns de tari ca sa depaseasca neplaceri de tipul celor din imaginea 3 ( mda , mic dar rau ) .
Prin urmare gasim oameni devotati care sa isi asume o astfel de raspundere .
Nu multi , dar dintre cei mai buni .
Mai departe , dupa ce animalul s-a recuperat, organizatiile din strainatate isi pun in functiune sistemul de adoptii . Aici se produce la noi un blocaj .
Interesul pentru adoptarea unui animal abandonat e foarte scazut , mai ales daca acesta nu este de rasa. ( Am sa scriu cat de curand cateva randuri despre obsesia pentru animale de companie de rasa , sunt lucruri importante de spus despre acest subiect . )
Asa ca potentialii voluntari sunt descurajati din start, isi dau seama ca actioneaza izolat , ca nu pot conta pe sprijinul unui sistem organizat .
Dar constructia unui astfel de sistem se bazeaza tocmai pe contributia unui numar semnificativ de participanti .
Si nu am in vedere contributia financiara , ci contributia de timp si efort personal .
E foarte usor sa te incadrezi intr-un mecanism social bine pus la punct si foarte greu sa construiesti unul , mai ales intr-o tara unde individualismul salbatic este puternic inradacinat in mentalitatea oamenilor .
Auzim mereu : de ce nu se face ceva ... . Acest " se face " impersonal este adevarata problema . Nimic nu "se face" de la sine , trebuie facut de cineva .
Concluzia suna asa : daca vrei sa se faca , fa !

Tras pe sfoara

Serialul laturilor incarnate continua cu episodul : Latul de sfoara .

Ce poate face o minte odihnita de roman cu o bucatica de sfoara ? Ce sa faca , un lat la gatul unui catel , un lat bun , de nadejde , unul care sa taie adanc si sa lase poate pentru multa vreme urma vizibila a manoperei mesterului nostru popular .

Poate ca vom reusi , incet , cu rabdare, sa ne debarasam de unele " traditii " ...

Mie cel putin , stiindu-l eliberat din lat pe acest mic nefericit , lumea mi se pare un pic mai frumoasa in aceasta dimineata de noiembrie scaldata in ultimele raze de soare ale acestui an .