Tot ce e romanesc nu piere

Acesta ar trebui sa fie fundalul sonor al povestii care urmeaza , o poveste adevarata despre un caine care este privit ca un simbol national , ca un motiv de mandrie colectiva .

Dar povestea nu e nicidecum una glorioasa .

Sa o ascultam :

A fost odata o catelusa ciobanesc mioritic , sa-i zicem chiar Miorita . Era tanara si frumoasa , avea o viata fericita si demna de o printesa autohtona .

Dar frumusetea i-a fost si pricina necazurilor care au urmat .

Furata de la casa ei a ajuns mijloc de productie , o fabrica vie de pui pretiosi .

Viata i-a devenit tot mai grea , povara nenumaratilor pui crescuti in lipsuri de tot felul si-a pus pecetea pe frumusetea ei . Bolile au inceput sa o macine , mizeria sa o impresoare .

In ochii celor care o exploatau a devenit o suparatoare aduce aminte a fragilitatii vietii .

Iar indiferenta li s-a preschimbat incet in ura .

Pana cand intr-o noapte, cu mintile incetosate de bautura, cei pe care-i slujise atatia ani , s-au hotarat sa o ucida cu lopetile ca intr-un ritual primitiv de exorcizare a spaimei de boala si suferinta izvorata din crunta lor ignoranta .

Insa la ora aceea tarzie din noapte cand drama ei se apropia de un sfarsit cumplit , cineva de acolo sus a hotarat ca nu aceasta va fi ultima clipa a Mioritei noastre si a calauzit catre ea , intr-un fel misterios pe care cu usurinta il numim intamplare , pasii unui femei care a gasit , in numele unui crez pe care l-a servit uneori dincolo de puterile sale , taria de a-i infrunta pe haituitori.

Prin grija acestui protector ivit din senin Miorita are sansa unui amurg linistit .

Acum se reface dupa o operatie complicata .

Aceasta este povestea Mioritei .

Povestitorul va lasa sa ascultati si cantecul potrivit :

http://youtube.com/watch?v=tZjVlMvvsO8&feature=relate