O poveste despre o despartire si un alt inceput

Acum cand timpul a asezat lucrurile putem sa scriem si povestea ei.
Este o poveste obisnuita , una din cele care se repeta zi de zi, in fiecare oras, in fiecare sat, la marginea padurilor sau pe terenuri virane, langa gropi de gunoi sau in parcari .
Este o poveste despre o despartire fortata, pe care legea o denumeste abandon .
(A, legea, mult laudata si mult injurata lege de protectie a animalelor. Cum tese ea un basm plin de personaje enigmatice denumite responsabilitati, infractiuni, maltratare, abandon , abuzuri.
E doar un basm , cel putin in privinta abandonului nu stiu sa se fi instrumentat vreun caz si sa se fi dictat vreo sanctiune in cei doi ani de cand este in vigoare aceasta lege. Daca aveti voi informatii despre asa ceva , dati-mi si mie de stire.)
Asa ca intr-o dimineata de vara cetateanul X , proprietar al unei cateluse rottweiller, se hotari sa se desparta de respectiva pe motiv de nepotrivire de caracter . Sa fi fost de vina diferenta de varsta ? Poate, costisitoare oricum nu cred ca ea era . Imi amintesc ca in ziua aceea a reusit sa sperie cantarul cu greutatea ei de 17,5 kg. Pentru un rottweiler adult asta revine la un sac de piele umplut cu oase.
Dar sa revenim la povestea noastra . Cetateanul X se saturase . A invitat-o la o ultima plimbare cu masina la marginea orasului .
"- Hai draga sa vezi si tu ce s-a mai construit prin zona, poate luam si noi un teren acolo, facem o casa...
- Suuuper , da, hai sa mergem ! "
Cetateanul X era un om dintr-o bucata. Un om hotarat. Cand isi punea ceva in gand , ducea lucrurile la bun sfarsit fara sovaiala.
A mers in cartierul pomenit , a ochit un loc cat mai departat de orice casa , a deschis portiera , a invitat catelusa la plimbare. Apoi s-a urcat repede in masina si a plecat in mare viteza.
Martorii oculari ( care lucrau la acoperisul celei mai apropiate case ) au vazut cum catelusa a urmarit sute de metri masina , pana ce aceasta s-a pierdut intr-un nor de praf.
Dezorientata a ajuns langa casa la care lucrau acei muncitori. De aici intervine sansa. Care in ziua aceea a insemnat sa avem un drum pe acolo, cu "treburi" de-ale noastre, animalice.
In doar cateva ore prin grija prietenei A, care a invitat-o indata in masina, catelusa avea o casa adevarata, unde traieste si acum cat se poate de fericita. Stau marturie fotografiile .
Dincolo de poveste mai sunt cateva indicii care ne lamuresc asupra adevarului : in mod evident catelusa alaptase pana de curand , blana foarte murdara de fecale uscate arata ca fusese tinuta inchisa intr-un padoc necuratat. Un mijloc de productie va sa zica. Cu cat se mai vinde un pui de rottweiler ?
Sansa unui alt inceput e atat de rara pentru animalele abandonate. Am intalnit putine situatii in care un caine parasit sa-si fi gasit atat de repede un camin, iar viata sa i se schimbe radical in bine chiar in ziua in care este abandonat.
Un ultim amanunt : cetateanul X conducea un Peugeot 206 , rosu. Poate vreunul dintre voi il cunoaste.
Daca da , "felicitati-l" pentru decizia luata, prin care a "salvat" un animal condamnat o viata de mizerie.

In cumpana

Sa-i spunem Nadia. Fisa ei medicala e un dezastru . Trei membre din patru sunt afectate grav in urma unui accident. Atat de grav incat perspectiva de a o mai vedea vreodata mergand pare imposibila. Si de aceea s-a impus un moment de cumpana. Pe un taler atarna greu argumentele medicale deloc favorabile , costurile care nu sunt de neglijat si conditiile in care se poate desfasura recuperarea (sau mai bine zis lipsa lor).

Daca toate acestea sunt impotriva , ce mai ramane pe celalalt taler ?

Ramane o farama de speranta, ca un praf pe care vantul l-ar putea spulbera in orice clipa. Ajunge insa pentru a inclina balanta de partea vietii. Cand este de ales intre viata si moarte , ratiunea si calculul se arata a fi doi sfetnici prosti , pentru ca stiu sa compuna argumente sofisticate , dar sfatul e stiut dinainte.

Speranta nu are prea multe de spus , dar , ca un parior inrait care a pierdut dureros de nenumarate ori, ea mai are putere sa arunce totul pe o mana norocoasa.

Va castiga oare Nadia pariul cu viata ?

Conversatie pe patul de spital

Daca ati fost vreodata internati intr-un spital atunci cunoasteti genul de conversatie care se leaga intre " colegii " de salon : "dumneavostra cu ce problema ,... ah inteleg , da si eu cu ...., al treilea intervine ... la mine a fost si mai grav ...da , doctorul X face minuni ...un om deosebit..." etc.
O conversatie trista in general, dar care uneori apropie, deschide calea prieteniei sau chiar iubirii.
Oare despre ce "vorbesc" animalele internate ?

I've got the scars to prove it

- Aaa, ati remarcat , cunoastem limbi de circulatie internationala..da , sunt o maimutica ,... pardon o catelusa , foarte educata.
- Si foarte fracturata din cate vad.
- Da , dar se repara , se repara.
- Daca-mi permiti, draga maimutica , cred ca o sa stai cam toata iarna " in service" .
- Adica toata iarna la caldurica , nu ?
- Cam asa ceva , plus companie , te asteapta o trupa intreaga de "rupti" .

Imagini fara chip

Vin din zone diferite si au varste diferite. Probabil ca nu s-ar fi intalnit niciodata daca intr-o dupa-amiaza de sambata destinele nu li s-ar fi sincronizat.
Cele doua accidente, de tramvai si de masina , i-au adus pe aceeasi masa de examinare .
Diagnosticul le desparte iarasi drumurile.
Unul va deveni infirm , celalalt pastreaza inca speranta unui tratament de recuperare.
Pe fisa medicala nu vor fi trecute decat cateva cuvinte reci : amputare, dezinfectie plaga , bandaj ...
Povestile lor vor capata insa chipuri si sunt deschise pentru a fi scrise mai departe cu alte cuvinte : compasiune, prietenie, afectiune.

O poveste despre fidelitate

" Sunt fericit si as vrea sa aflati si voi povestea mea. Acum cinci ani stapanii mei au plecat undeva intr-un loc pe care-l voi il numiti Spania. Nu au putut sa ma ia si pe mine in calatoria catre acel loc indepartat dar , pentru ca erau niste stapani buni , m-au lasat in grija unei rude de-a lor , la tara.

Eu insa nu am vrut sa ma despart de ei si am fugit de acolo imediat ce am avut ocazia . Vroiam sa fiu doar alaturi de prietenii mei . Asa ca m-am orientat repede si in cateva zile am ajuns acasa , la blocul nostru din capatul parcului C...

Nu i-am mai gasit insa , plecasera. Asa ca am hotarat sa-i astept . Timpul a inceput sa curga repede , au trecut saptamani , luni , apoi au inceput sa se scurga si anii.

Nimic nu mi-a zdruncinat convingerea ca se vor intoarce , nimic nu mi-a clintit hotararea sa-i astept .

Pentru oamenii din cartier nu eram decat un " caine vagabond " , un ratacitor nedorit pe langa tomberoanele de gunoi .

De catva timp am legat o prietenie cu o fata , sa-i zicem M , care locuieste in celalalt capat al parcului. O vizitam zilnic pentru un supliment de hrana si o mangaiere care-mi lipsea atat de mult .
Am inceput sa petrec mai mult timp langa blocul ei si sa mai patrulez din cand in cand cartierul in cautarea stapanilor mei.
M este o fata minunata , de cum m-a vazut s-a gandit la binele meu si a vrut sa-mi gaseasca un nou camin . Vedeti , noi cainii avem aceasta mica problema : nu vorbim in cuvinte . Asa ca nu va putem spune povestea care ne insoteste.
M nu avea de unde sa stie ca eu eram de fapt la doar cateva sute de metri de casa mea.
Printr-o prietena de-a ei M a aflat despre o familie care-si dorea mult un ciobanesc german , pentru ca mai avusesera demult unul pe care il pierdusera.
A facut tot ce trebuia ca sa ma intalnesc cu familia aceea .
Cred ca deja ati ghicit : erau chiar stapanii mei , intorsi acasa dupa cinci ani , dar ramasi cu gandul la cainele lor iubit.
Asa ca atunci cand vedeti pe strada un alt " caine vagabond " ganditi-va la povestea lui nespusa .
Cineva , undeva , poate ca il cauta , poate ca il asteapta sau poate ca il doreste .
Ajutati-i sa se intalnesca . "

Donatie cu "dedicatie"

O zicala uzata de prea multa folosinta ne invata ca drumul iadului e pavat cu bune intentii.

O alta ne avertizeaza ca banul este ochiul dracului.

Experienta ne invata insa ca pentru a tine drumul bun ai nevoie si de bune intentii si de bani. Cele doua rele fac impreuna un pachet de succes .

Nu altfel stau lucrurile cand e vorba de un animal a carui sanatate sau chiar viata depinde de ajutorul nostru. Micul prieten din imagini a suferit un accident de pe urma caruia s-a ales cu o plaga imensa in zona fetei, o plaga rebela care nu s-a vindecat mai bine de doua luni de zile. Chipul lui desfigurat a atras atentia , pentru ca el e "pietar" , traieste sub o taraba din Piata Centrala. Multi l-au vazut , unii s-au ferit speriati , altii l-au compatimit.

L-am vazut si noi , dar cum nu se arata prea cooperant a intrat pe o lista de asteptare. Problemele altora, fracturati, impuscati, au fost mai urgente. Iar constrangerea financiara e mereu prin preajma cu amenintarea ei suparatoare : nu se stie ce va fi maine !

Printre cei ce l-au vazut a fost insa cineva care si-a zis ca doar o vorba buna sau o bucatica de mancare nu vor fi de ajuns pentru el si s-a hotarat sa-i dea sansa unui tratament medical .

Care, asa dupa stiti, costa. Mai multi sau mai putini , banii sunt mijlocitorii nelipsiti din povestea oricarui nefericit.

Sponsorul micului pietar va avea insa cat de curand ocazia sa vada folosul cu care s-au cheltuit banii oferiti .

Lozinca : "Donati pentru animale " e la fel de goala de continut ca si " Donati pentru eradicarea foametei in Africa" . Nu inspira pe nimeni sa doneze pentru ca banii par a se duce intr-o gaura neagra.

Donatia cu "dedicatie" directa pentru rezolvarea unui caz este insa un instrument de lucru care nu lasa loc de suspiciune si are urmari imediate. De multe ori chiar fericite.