Asa invatam de mici despre tarisoara nostra , ca e frumoasa cum nu e alta sub soare , cu munti inalti , cu rauri inspumate , codri verzi de brad si campuri de matase .
Priviti tabloul clasic al lui Constantin Daniel Rosenthal cu tanara taranca fluturand tricolorul , imagine idealizata a sperantelor unui popor aflat atunci la inceputul unui drum.
Un drum pe care rataceste de vreun secol si jumatate si caruia de abia acum incepe sa-i intrezareasca capatul .
Cat de departe este inca acel capat ? Distanta este masurata cu precizia cruda a realitatii in cea de-a doua imagine .
O conducta parasita , un morman de gunoi ( pe unde treci trebuie sa lasi ceva in urma ta : un PET , o cutie de bere ) , un caine fara stapan bolnav de raie .
Ce e de facut ?
Pai sa construim conducte magistrale, sa curatam orasele de gunoaie, sa starpim cainii vagabonzi .
Hei-rup , Hei -rup .
Dar daca am lua-o un pic altfel ? Adica sa instalam conductele de gaz odata cu repararea strazilor si trotuarelor ( ca sa nu spargem si sa astupam de sapte ori ) , sa triem gunoiul si sa-l reciclam , sa tratam cainele si sa-i gasim un stapan ?
Genial , nu ?
Cineva a inceput cu ultima parte , cainele este in tratament, poate se va vindeca si poate , cine stie , minuni s-au mai vazut , isi va gasi si un stapan .
Va fi un pas mic spre o lume mai buna , dar strategia pasilor mici ne va duce catre acel capat de drum . Strategia hei-rup a dat gres de mult .
