
Un adapost pentru caini este , aici in Romania, ca o insula . O insula dintr-un Arhipelag al Uitarii .
Cand un caine ajunge de pe strada intr-un adapost ne gandim ca este in siguranta .
Doar de aceea se numeste adapost , nu-i asa ?
Stiindu-l in siguranta sau placandu-ne sa-l credem astfel il lasam sa alunece incet in penumbra gandurilor noastre .
Viata intr-un adapost , viata pe Insula Uitarii , este aidoma celei a naufragiatului .
In primele zile pe insula se bucura ca a scapat cu viata din furtuna , exploreaza teritoriul si isi organizeaza traiul . Apoi incepe sa faca planuri de intoarcere acasa.
Vede in departare , la orizont , vapoarele trecand spre destinatiile lor dar niciunul din ele nu-i observa semnalele de ajutor .
O cunostinta , aflata pentru mai multa vreme la Londra , a vizitat un adapost pentru cainii fara stapan dorind sa participe ca voluntar . I s-a raspuns ca era nevoie de programare , iar primul loc vacant ar fi fost cam peste sase saptamani . Nu duceau lipsa de ajutor benevol , ba chiar erau depasiti de solicitari . O alta lume intr-adevar .
In lumea noastra nici un "vapor " nu face escala pe insulele acestui arhipelag .
Nu ma intreba frumoaso cand va veni cineva sa te mangaie , sa se joace cu tine sau poate sa te "salveze" !
Voi fi nevoit sa-ti raspund si nu pot sa te mint .





