I've got the scars to prove it

- Aaa, ati remarcat , cunoastem limbi de circulatie internationala..da , sunt o maimutica ,... pardon o catelusa , foarte educata.
- Si foarte fracturata din cate vad.
- Da , dar se repara , se repara.
- Daca-mi permiti, draga maimutica , cred ca o sa stai cam toata iarna " in service" .
- Adica toata iarna la caldurica , nu ?
- Cam asa ceva , plus companie , te asteapta o trupa intreaga de "rupti" .

Imagini fara chip

Vin din zone diferite si au varste diferite. Probabil ca nu s-ar fi intalnit niciodata daca intr-o dupa-amiaza de sambata destinele nu li s-ar fi sincronizat.
Cele doua accidente, de tramvai si de masina , i-au adus pe aceeasi masa de examinare .
Diagnosticul le desparte iarasi drumurile.
Unul va deveni infirm , celalalt pastreaza inca speranta unui tratament de recuperare.
Pe fisa medicala nu vor fi trecute decat cateva cuvinte reci : amputare, dezinfectie plaga , bandaj ...
Povestile lor vor capata insa chipuri si sunt deschise pentru a fi scrise mai departe cu alte cuvinte : compasiune, prietenie, afectiune.

O poveste despre fidelitate

" Sunt fericit si as vrea sa aflati si voi povestea mea. Acum cinci ani stapanii mei au plecat undeva intr-un loc pe care-l voi il numiti Spania. Nu au putut sa ma ia si pe mine in calatoria catre acel loc indepartat dar , pentru ca erau niste stapani buni , m-au lasat in grija unei rude de-a lor , la tara.

Eu insa nu am vrut sa ma despart de ei si am fugit de acolo imediat ce am avut ocazia . Vroiam sa fiu doar alaturi de prietenii mei . Asa ca m-am orientat repede si in cateva zile am ajuns acasa , la blocul nostru din capatul parcului C...

Nu i-am mai gasit insa , plecasera. Asa ca am hotarat sa-i astept . Timpul a inceput sa curga repede , au trecut saptamani , luni , apoi au inceput sa se scurga si anii.

Nimic nu mi-a zdruncinat convingerea ca se vor intoarce , nimic nu mi-a clintit hotararea sa-i astept .

Pentru oamenii din cartier nu eram decat un " caine vagabond " , un ratacitor nedorit pe langa tomberoanele de gunoi .

De catva timp am legat o prietenie cu o fata , sa-i zicem M , care locuieste in celalalt capat al parcului. O vizitam zilnic pentru un supliment de hrana si o mangaiere care-mi lipsea atat de mult .
Am inceput sa petrec mai mult timp langa blocul ei si sa mai patrulez din cand in cand cartierul in cautarea stapanilor mei.
M este o fata minunata , de cum m-a vazut s-a gandit la binele meu si a vrut sa-mi gaseasca un nou camin . Vedeti , noi cainii avem aceasta mica problema : nu vorbim in cuvinte . Asa ca nu va putem spune povestea care ne insoteste.
M nu avea de unde sa stie ca eu eram de fapt la doar cateva sute de metri de casa mea.
Printr-o prietena de-a ei M a aflat despre o familie care-si dorea mult un ciobanesc german , pentru ca mai avusesera demult unul pe care il pierdusera.
A facut tot ce trebuia ca sa ma intalnesc cu familia aceea .
Cred ca deja ati ghicit : erau chiar stapanii mei , intorsi acasa dupa cinci ani , dar ramasi cu gandul la cainele lor iubit.
Asa ca atunci cand vedeti pe strada un alt " caine vagabond " ganditi-va la povestea lui nespusa .
Cineva , undeva , poate ca il cauta , poate ca il asteapta sau poate ca il doreste .
Ajutati-i sa se intalnesca . "

Donatie cu "dedicatie"

O zicala uzata de prea multa folosinta ne invata ca drumul iadului e pavat cu bune intentii.

O alta ne avertizeaza ca banul este ochiul dracului.

Experienta ne invata insa ca pentru a tine drumul bun ai nevoie si de bune intentii si de bani. Cele doua rele fac impreuna un pachet de succes .

Nu altfel stau lucrurile cand e vorba de un animal a carui sanatate sau chiar viata depinde de ajutorul nostru. Micul prieten din imagini a suferit un accident de pe urma caruia s-a ales cu o plaga imensa in zona fetei, o plaga rebela care nu s-a vindecat mai bine de doua luni de zile. Chipul lui desfigurat a atras atentia , pentru ca el e "pietar" , traieste sub o taraba din Piata Centrala. Multi l-au vazut , unii s-au ferit speriati , altii l-au compatimit.

L-am vazut si noi , dar cum nu se arata prea cooperant a intrat pe o lista de asteptare. Problemele altora, fracturati, impuscati, au fost mai urgente. Iar constrangerea financiara e mereu prin preajma cu amenintarea ei suparatoare : nu se stie ce va fi maine !

Printre cei ce l-au vazut a fost insa cineva care si-a zis ca doar o vorba buna sau o bucatica de mancare nu vor fi de ajuns pentru el si s-a hotarat sa-i dea sansa unui tratament medical .

Care, asa dupa stiti, costa. Mai multi sau mai putini , banii sunt mijlocitorii nelipsiti din povestea oricarui nefericit.

Sponsorul micului pietar va avea insa cat de curand ocazia sa vada folosul cu care s-au cheltuit banii oferiti .

Lozinca : "Donati pentru animale " e la fel de goala de continut ca si " Donati pentru eradicarea foametei in Africa" . Nu inspira pe nimeni sa doneze pentru ca banii par a se duce intr-o gaura neagra.

Donatia cu "dedicatie" directa pentru rezolvarea unui caz este insa un instrument de lucru care nu lasa loc de suspiciune si are urmari imediate. De multe ori chiar fericite.

O plimbare in parc. Amintiri din copilarie. O privire catre viitor III

Ultimul episod despre gradina zoologica e acompaniat de ragetele ironice ale unui magarus care a citit probabil placutele misterioase de pe tarcuri.
Ce viitor vor avea gradinile zoo din Romania ?
Sa nu-mi raspundeti : "Dar ce viitor are Romania ? ". Generalizarile sunt intotdeauna obositoare si neproductive .
Prefer sa citesc cateva idei bune .

O plimbare in parc . Amintiri din copilarie . O privire catre viitor II .

Groapa ursilor este acum goala . Altadata era punctul de maxima atractie al gradinii zoologice, locul unde vizitatorii " interactionau" cu animalele . Adica puteau sa le scuipe, sa le arunce in cap cu eugenii , napolitane , pufuleti , paine , ceea ce ar fi vrut sa insemne ca le-au si hranit .
Deci au fost la zoo , au vazut fiarele , s-au scarbit de mirosul infernal care se simtea de la zeci de metri de groapa dar, generosi si civilizati , le-au dat totusi o portie de mancare .
Groapa era locul care reflecta cel mai bine conceptia despre animale a majoritatii : niste fiinte inferioare , manate doar de instinctul cautarii hranei , murdare , urat mirositoare, prin urmare absolut inutile daca nu sunt expuse in conditii de balci ca sa "ne radem " un pic de ele , sa mai treaca o duminica si sa o luam maine de la capat la servici .
In astfel de conditii regele padurilor nu mai era decat un biet clovn trist , silit sa dea o reprezentatie penibila pentru o gloata plicitsita .
Dar groapa ursilor este acum goala .
Inchiderea ei a fost o concesie facuta, cu greu, " normelor europene" , dupa o lupta indarjita a unor oameni care merita un cuvant de apreciere pentru aceasta reusita.
Cine stie cati filistini care altadata " se radeau " cu ursii din groapa nu au injurat vremurile acestea pline de tot felul de oprelisti , reguli si norme contrare gandirii lor.
Gandire din care izvorasc insa minunatele inscriptii afisate pe custile celorlalte animale .
Iata un exemplu : aflam ca papagalul motat australian a avut primele incercari de inmultire de abia in 1946 ( mda, sigur , dupa razboi ) la Paris ( in cazul in care nu erati siguri vi se aminteste ca asta e in Franta ) .
Ei , Parisul , cum indeamna el perechile din toate speciile la inmultire . Parca-i si vad pe primii papagali motati australieni avantandu-se in dansul lor aerian pe sub Arcul de Triumf.
Dar pana in 1946 cum s-or fi inmultit ei oare , papagalii astia ?
Iar daca va era dor de Colt Alb il gasiti tot in tarcurile lupilor . Incet, incet gradina zoologica va deveni o expozitie chinologica , avem si Collie , avem si Husky . Poate redeschidem groapa si organizam niste lupte de pitbuli . Atunci sa vedeti afluenta de vizitatori .

O plimbare in parc . Amintiri din copilarie . O privire catre viitor .

Nu mai fusesem de mult prin parc . Asadar nici pe la gradina zoologica . Am trecut cu gandul sa vad ce a adus adierea de prosperitate care a suflat in ultimii ani pentru animalele de la zoo .
Nu mi-a placut niciodata aceasta caricatura de gradina zoologica , o insiruire de custi si tarcuri sordide , construite ca niste carcere in care animalelor condamnate pe viata li se permite doar sa se hraneasca , sa bea apa , sa urineze si sa defece . Cei care au construit-o aveau, cel putin inconstient, perceptia faptului ca orice fiinta , inclusiv fiinta omeneasca , redusa de taria gratiilor la aceste actiuni elementare se degradeaza si poate astfel deveni tinta batjocurii celor aflati de partea " norocoasa a grilajului .
Cat de izbitor contrastul intre cele citite, invatate si cele vazute pe viu in gradina zoologica.
Caprioarele rascolesc noroiul cu copitele , lupii , ursii , vulpile, mistretii se consuma in ture interminabile in cei cativa metri patrati de ciment care li s-au permis.
Pe langa gardul imprejmuitor se invartesc , rontaind pufuleti , seminte sau vata pe bat , curiosi care repeta exasperant aceleasi comentarii tampe : o fi bun de mancat sau asta, daca te prinde, te mananca .
Si ce altceva ar putea fi indemnati sa spuna de vreme ce tablitele atarnate pe garduri te naucesc prin bizareria explicatiilor oferite . Ce sa intelegi din explicatia data despre strutul african : "cea mai mare raspandire terestra " ?
Parca era cea mai mare pasare terestra , nu cea mai raspandita .
Sau poate ca e mai raspandita decat stiam eu. Oricum nu mai raspandita decat prostia .
Ceva bun am vazut la zoo ? Doar mancare mai multa si mai buna decat altadata , semn al acelei adieri de bunastare de care vorbeam si poate al unui maini de gospodar mai vrednic .
Departe de a fi un curs de zoologie in aer liber , gradina din Craiova ramane o caricatura al carei grotesc e poate cel mai bine reflectat de prezenta in custi a unor caini de rasa .
Am plecat avand in minte imaginea unui frumos ciobanesc scotian care se indeletnicea cu o halca de carne cruda intr-un tarc ocupat pe vremuri de lupi .
Lassie , Lassie , ce cauti tu aici ?